Poezie Ciclul Neputinței

 Ciclul Neputinței

Ce faci tu, nu face nimeni,  

Aceasta-i vremea satului ce va să vie,  

Noi umblăm în cercuri, fără să știm,  

Care-i sensul, care-i firul acestei călătorii.

Uscăciunea vieții te urmărește,  

Pe cărări uitate, pe câmpuri secate,  

Viforul te-a prins, te-a dus departe,  

Aceasta-i vremea satului, un dans al sorții,  

În care timpul nu mai are milă.

E vremea să lucrezi, Doamne, fără odihnă,  

În inima celor pierduți pe ulița ta.  

Vino și vezi pământul ce se plânge,  

De recolte stricate și visuri neîmplinite.  

Neîncetat, se rotesc aceste destine,  

Cu misiunea de a purta păcatele noastre.

Nimeni nu poate să pășească,  

Prin tina ce se lipește de pașii lor.  

Vezi, Doamne, cum se plâng,  

De cei ce le trec pragul, cu ochii înlăcrimați,  

Încercând să-și găsească calea,  

Între amintiri și dorințe uitate.

În spatele ușilor închise, ecoul se aude,  

Visuri destrămate, suflete îngenuncheate.  

Dar poate, în vremurile ce vin,  

Speranța va răsări din nou,  

Transformând amurgul în zorii unei zile,  

Aducând roade în pământul secat,  

Aceasta-i vremea satului, o luptă continuă,  

Dar tu, Doamne, ești farul ce ne călăuzește.

Loredana Ramona Rusu